Cu 200 lei poți asigura 1 zi de tabără pentru un adolescent de la Centrul Ziurel

TABĂRA “VIAȚA” este o oportunitate unică de învățare prin experiență, care ajută tinerii să deprindă abilități necesare în viața de zi cu zi.

FUNDAȚIA FAST din Săcele derulează în prezent o campanie de strângere de fonduri  pentru ca tinerii de la Centrul “Ziurel” să poată participa, pentru prima dată, la o tabără de educație prin aventură.  Campania își propune să strângă suma de 50.000 de lei, care asigură participarea timp de 5 zile, a 40 de tineri în Tabăra “VIAȚA”, la Băile Tușnad. Până în prezent, echipa a strâns suma de 10.640 lei prin donații online și 4300 lei din sponsorizări. Mai sunt doar 2 luni în care se pot face donații pentru a atinge obiectivul propus!

TABĂRA “VIAȚA” este o oportunitate unică de învățare prin experiență, care ajută tinerii să deprindă abilități necesare în viața de zi cu zi. Prin intermediul taberei, tinerii învață să devină lideri, persoane responsabile și un model de perseverență și implicare comunitară.

Pentru ca tinerii din jurul nostru să fie mai curajoși au nevoie să învețe prin experiență despre curaj! Am ales Tabăra VIAȚA pentru ca elevii cu care lucrăm să învețe despre cum să ia inițiativa, cum să își depășească limitele și să aibă mai multă încredere în ei. – Ruxandra Oprică – Isăilă, coordonator program

ELEVII de la Centrul “Ziurel” locuiesc în cartierul Gârcini din Săcele, în Zizin, respectiv în Tărlungeni; au vârste între 14 și 18 ani și participă săptămânal la programul nostru educațional, ce include: ateliere educative, pregătire profesională, mentorat. Pentru ei,  școala reprezintă, de cele mai multe ori, o ocazie de a ieși din cadrul comunității și de a lua contact cu un alt mediu și alte persoane-resursă.

 Fundația pentru Asistență Socială și Tineret (FAST) sprijină copiii și familiile din medii defavorizate prin proiecte de educație și dezvoltare comunitară, în Municipiul Săcele și în comunitățile rurale Zizin și Tărlungeni.  Din anul 1998, lucrăm pentru integrarea socială a persoanelor aflate în dificultate, contribuind la dezvoltarea intelectuală și profesională a acestora. Munca noastra a ajutat sute de copii și familii pentru ca aceștia să aibă acces la o educație mai bună, la un adăpost mai sigur și la sanse egale în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață.

FONDURILE se colectează prin intermediul platformei online Bursa Binelui. Donațiile sunt sigure, ușor de monitorizat și fără comision, astfel încât orice posesor de card Visa/Mastercard care dorește să ne susțină o poate face în mod eficient și rapid printr-o contribuție financiară direct de pe pagina proiectului “O tabara cat o viata”. Pentru ca fiecare elevi de la Centrul Ziurel să aibă parte de experiența oferită de tabără, trebuie să strângem, până în luna iunie 2019, suma de 50.000 lei!

 Cu 200 lei poți asigura 1 zi de tabără pentru un adolescent de la Centrul Ziurel din Săcele!
Donează pe bursabinelui.ro pentru proiectul „O tabără cât o VIAȚĂ”.

 INFORMAȚII/ CONTACT

  • Hai să ne cunoaștem! Programează o vizită la Centrul “Ziurel” din Săcele:

ruxandra.fastromania@gmail.com

  • Distribuie mesajul nostru:

www.facebook.com/centrulziurel